Petrecem Crăciunul și Revelionul în izolare? Raed Arafat le strică planurile românilor
În plină pandemie de coronavirus, tot mai mulți români se întreabă ce se va întâmpla de sărbători. Raed Arafat le strică planurile cetățenilor pentru că cel mai probabil Crăciunul și Revelionul se vor petrece în izolare.
După ce sărbătoarea Paștelui a fost anulată, dar și pelerinajele din această toamnă, acum, pentru că sărbătorile se apropie, secretarul de stat, Raed Arafat, face declarații care strică planurile românilor.
”Cred că astfel de decizii trebuie să fie discutate prin noiembrie – care este situația, care vor fi măsurile, cum vor fi măsurile, unde se va face o anumită activitate sau alta. Nu uitați că e aspectul bisericilor în Crăciun și după care avem și toate restaurantele care organizează Revelionul.Petreceri de Revelion ca în alți ani – eu cred că n-avem să ajungem la asta. O spun acum, cu toată răspunderea: să fie petrecerea de Revelion din 31 decembrie ca cea din 31 decembrie 2019 – nu cred! Nu cred! Regulile vor trebui să fie discutate pe baza evoluției epidemiologice, iar în orice decizie care se ia interesul principal este interesul public și interesul în domeniul sănătății publice”, a declarat Raed Arafat, potrivit DC News.
Petrecem Crăciunul și Revelionul în izolare?
Dacă pentru românii care își vor petrece sărbătorile în țară, Raed Arafat a venit cu vești proaste, iată că și pentru cei care se gândesc să petreacă peste hotare lucrurile nu sunt mai plăcute.
„Îmi pare rău, știu că nu toți vor fi de acord cu ce spun acum, mai ales cei care organizează excursii în exterior. Este riscant să-ți planifici acum Revelionul afară, fără discuție, asta e realitatea. Dacă n-aș zice asta ar însemna că induc oamenii în eroare, pentru că posibilitatea să fie măsuri serioase luate la momentul respectiv există și atunci va trebui să urmărim evoluția epidemiologică. Dacă vedem că totul merge în jos și totul e perfect – ceea ce mă îndoiesc să fie așa – atunci, OK. Dar dacă vedem că cifrele în Europa sunt ridicate, vedem că sunt situații serioase, că țările europene iau măsuri serioase, sunt țări care au început să ia măsuri de lockdown total. E discutabil!”, a mai adăugat secretarul de stat.